„Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de un minor de 15 ani, din județul Bacău, care călătorea însoțit de alți doi minori, de aceeași vârstă, din același județ. Autoturismul figurează sustras din județul Bacău, din data de 7 aprilie a.c., iar cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Unul dintre cei trei minori figura în bazele de date ca fiind căutat de autorități”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un autoturism și-a schimbat direcția de deplasare, polițiștii pornind în urmărirea acestuia. Autoturismul a fost găsit într-o parcare din apropiere, iar trei tineri, la scurt timp, în localitate.
Tinerii au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vedere luării măsurilor de urmare. În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!