Arad. 32 de milioane de lei este dispusă Primăria Arad să plătească pentru modernizarea stadionului UTA. Şi pentru aceşti bani se vor lupta trei companii interesate să treacă la executarea lucrărilor. La licitaţia organizată de Municipalitate pentru mărirea capacităţii Stadionului „Francisc Neumann” cu 10.500 de locuri s-au prezentat doar trei oferte.
Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, este cea care a confirmat numărul ofertelor depuse, fără a indica despre ce companii este vorba. Cert este că toate cele trei companii şi-au asumat obligaţia de a finaliza stadionul până la finele lui 2016. Câştigătorul va trebuie să lucreze fără a închide de tot stadionul, pe porţiuni, aceasta fiind şi una dintre veştile care niciodată nu este pe placul constructorului.
Licitaţia pentru „Lucrările de mărire a capacităţii peluzelor Stadionului Francisc Neumann” a ajuns în faza de evaluare a ofertelor urmând ca în cursul acestei luni să fie desemnat câştigătorul. Dacă nu vor fi depuse contestaţii, atunci este posibil ca până la finele anului să se semneze şi contractul de lucrări şi să fie predat amplasamentul, moment de la care va începe numărătoarea inversă ce va dura trei ani.
Întârzieri de un an
Lucrurile s-ar putea să nu fie uşoare nici înainte de finalizarea licitaţiei şi nici după. Cert este că, din start, investiţia a avut probleme, iar proiectul a demarat cu o întârziere de aproape un an, în condiţiile în care atribuirea lucrării trebuia să aibă loc undeva la finele anului 2012. Licitaţia a fost lansată doar în primăvara acestui an, dar a fost ulterior retrasă pentru completarea caietului de sarcini. Bătălia pentru modernizarea stadionului a fost repornită doar în toamnă.
Cum va arăta UTA?
La final de lucrări, după ce se vor trece toate obstacolele, stadionul UTA va avea 17.500 de locuri (de la 7.000 cât are în prezent), va fi unul occidental, la standarde UEFA. Tribunele vor fi acoperite integral, vor exista 15 puncte de acces în stadion, sub peluza din sud va exista un mini-hotel destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar şi va fi realizată o parcare cu 250 de locuri.
Foarte scurtă istorie
Stadionul UTA a fost inaugurat în 1946, arena fiind considerată cea mai frumoasă din ţară. Ea a fost ridicată de baronul Francis Neumann. Ultima modernizare a avut loc în 2006, când cu 700.000 de euro, Primăria Arad a schimbat scaunele şi a făcue câteva reparaţii, obligatorii pentru ca echipa fanion a Aradului să poată disputa meciuri de Liga I de fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!