Trei bărbaţi din Pakistan au încercat să iasă din România prezentând la controlul de frontieră acte româneşti. Cei trei intenţionau să treacă din România în Ungaria însă la Nădlac poliţiştii de frontieră le-au controlat actele cu aparatura din dotare şi au constatat că acestea sunt false.
În data de 1 februarie în jurul orei 21,15, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-au prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen trei persoane de sex masculin care s-au legitimat cu trei cărţi de identitate româneşti. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea acestora. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentele prezentate sunt false.
Din declaraţia bărbaţilor şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că sunt cetăţeni pakistanezi cu vârste cuprinse între 28 şi 37 de ani , au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. Pakistanezii au mai spus poliţiştilor de frontieră că documentele false le-au obţinut de la o persoană necunoscută şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau viză pentru Schengen. Cei trei sunt cercetaţi acum pentru complicitate la fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!