CHIȘINEU-CRIȘ. Trei premii I au obţinut elevii Liceului Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş, la etapa județeană a Concursul Naţional „Istorie şi societate în dimensiune virtuală”, desfășurată, zilele trecute, la Arad.
La secţiunea istorie au participat elevele Morgociu Flavia, cu lucrarea „Mari exploratori” şi Murgociu Andreea, cu lucrarea „Femei celebre” (ambele eleve fiind în clasa a XI-a Real), având ca îndrumători pe prof. Dascăl Jenica şi prof. Preda Octavian, iar la secţiunea ştiinţe socio-umane a participat eleva Moţiu Marcela, din clasa a X-a Real, cu lucrarea „Comunicarea non-verbală prin limbajul trupului”, având ca îndrumători pe prof. Iercan Ligia şi prof. Preda Octavian.
„Reprezentantele noastre au reuşit să obţină locul întâi, fiecare la secţiunea la care a participat – ne scrie eleva Ardelean Adriana, din clasa a XI-a R. Acestea au reuşit să impresioneze juriul nu doar cu lucrările propriu-zise, ci şi prin prezentarea impecabilă a acestora. Deşi spiritul de emulaţie s-a simţit în rândul participanţilor, fetele noastre nu au lăsat garda jos, reuşind să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Felicitări învingătorilor şi le mulţumim că au demonstrat încă odată că liceul nostru are potenţialul de a promova excelenţa în acest domeniu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!