ARAD. Meteorologii au anunţat temperaturi extrem de ridicate pentru zilele de luni şi marţi. Deşi medicii ne recomandă să nu ieşim din case pe vremea aceasta, cei care au totuşi drum de făcut prin oraş trebuie să fie extrem de precauţi. Pentru a veni în întâmpinarea celor care suferă din pricina căldurii exagerate, Municipalitatea a decis să amenajeze trei puncte anticaniculă, unde se distribuie apă potabilă şi unde se acordă primul ajutor în caz de nevoie. La fel ca în anii precedenţi, aceste puncte sunt amplasate în holul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, la intrarea în Palatul Administrativ și în Catedrala Ortodoxă de la Podgoria. Potrivit Primăriei, punctele anticaniculă vor fi activate în intervalul de valabilitate a avertizărilor meteorologice privind creşterea temperaturilor diurne codificate cod galben, cod portocaliu sau roșu și vor funcționa între orele 11.00-19.00.
Recomandările Municipalităţii
Dincolo de măsurile anticaniculă pe care le-a luat, Primăria Municipiului Arad recomandă cetăţenilor câteva măsuri de protecţie: evitarea, pe cât posibil, a expunerilor prelungite la soare; purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere, de culori deschise; consumul zilnic a cel puţin doi litri de lichide, fără a aștepta apariţia senzației de sete; consumul de alcool, cafea și băuturi cu conținut ridicat de zahăr va fi evitat deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii; consumul de fructe si legume proaspete; evitarea activităților în exterior care necesită un consum mare de energie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!