La controlul efectuat asupra TIR-ului, autorităţile de frontieră au descoperit, ascunse în compartimentul de marfă, în spatele cutiilor cu textile, trei bărbaţi. În urma cercetărilor efectuate s-a descoperit că cei trei sunt din Siria şi au vârste cuprinse între 24 şi 39 de ani.
„Poliţiştii de frontieră au întocmit celor trei cetăţeni sirieni lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!