NĂDLAC. Trei sirieni au încercat, cu ajutorul unui bulgar, să iasă ilegal din România. Aceştia au fost prinşi însă în urma unui control efectuat de o patrulă de frontieră din cadrul SPF Nădlac, care a oprit, pe DN 7, maşina în care se aflau sirienii şi bulgarul. Autoturismul era condus de un român din judeţul Bihor. „O patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul SPF Nădlac a oprit pentru control, pe DN 7, la 800 de metri de linia de frontieră, un autoturism marca Dacia Logan, condus de cetăţeanul român Cristian M., în vârstă de 34 de ani din judeţul Bihor, în care se mai aflau un cetăţean bulgar Mohamed Abdulain H. şi trei persoane de sex masculin fără documente de identitate. Din cercetările ulterioare, a rezultat faptul că cele trei persoane sunt cetăţeni sirieni şi au vârstele cuprinse între 23 şi 37 de ani”, a declarat comisar şef Iancu Daniel din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră îi cercetează pe cei trei sirieni pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţeanului bulgar i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru trafic de migranţi.
Trei sirieni opriti din drumul ilegal spre spatiul Schengen
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat trei sirieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera sprijiniţi de un cetăţean bulgar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Toți cei 21 de pacienți care au căzut victime poleiului depus pe străzile municipiului au vârste de peste 55 de ani.
ARADON Sport local
Sladjan Ivic este noul antrenor al vicecampioanei României, preluând ștafeta de la Dan Moraru, care a condus echipa după plecarea lui Popov.
1
Local
Trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Chișineu-Criș, după ce au furat mai multe bunuri, precum și doi câini de pază. Unul dintre bărbați era cioban la stâna pe care a „prădat-o”.
Local
Cele 4 incendii au fost înregistrate la trei locuințe din localitățile Buteni și Arad, iar o intervenție a vizat stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în localitatea Bodrogu Nou.
România
Trei din zece români resimt ziua de Blue Monday, considerată cea mai deprimantă perioadă a anului, drept una dintre cele mai dificile din an, iar principalele cauze ale stării de disconfort emoţional sunt vremea rece, cheltuielile excesive din perioada sărbătorilor şi oboseala acumulată, relevă un studiu realizat de Raiffeisen Bank România şi Appinio, companie globală de cercetare a pieţei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!