Arad. Două proiecte de hotărâre şi patru drumuri date înapoi Municipalităţii arădene. Este vorba de străzile pe care a intervenit Ministerul Transporturilor cu asfalt, în urmă cu ani buni şi pe care pentru a putea fi reabilitate Primăria Arad le-a predat în grija primei instituţii. Acum ministerul le dă înapoi Municipalităţii. Şi nu oricum. La trei dintre acestea le ia şi „gradele”, adică le declasifică din drumuri naţionale în drumuri locale. Vestea proastă pentru arădeni vis-a-vis de aceste proiecte este că toate cele patru străzi vizate au ieşit din garanţie, aşa că pe moment nimeni nu mai are grijă de ele. Pe viitor, peticirea lor va trece, dacă proiectele vor fi votate de aleşi (şi cu siguranţă aşa se va întâmpla) în grija Primăriei.
Două proiecte
Proiectele care vor sta pe masa aleşilor locali, marţi, la ora 14.00, la şedinţa ordinară a lunii aprilie,
vorbesc de „retransmiterea a trei sectoare de drum de interes naţional din domeniul public al statului şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad, precum şi declasarea acestora din categoria drumurilor de interes naţional şi încadrarea în categoria funcţională a drumurilor de interes local”, respectiv „aprobarea trecerii unui sector din drumul de interes naţional DN79 din domeniul public al statului şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor, în domeniul public al municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”.
Radnei, Iuliu Maniu şi Aurel Vlaicu
Primele trei sectoare de drum naţional (7E), vizate de primul proiect, sunt în lungime de 7,1 km. Este vorba de Calea Radnei, Iuliu Maniu şi Calea Aurel Vlaicu. În raportul de specialitate care însoţeşte proiectul se arată că „în urma executării lucrărilor și a expirării perioadei de garanție a acestora, prin adresa înregistrată la Primăria Arad cu nr.35913/17.06.2013, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a solicitat acordul Municipiului Arad pentru predarea înapoi în administrarea CLM Arad a patru sectoare de drum”.
Şi Petru Rareş
Strada Petru Rareş, refăcută şi ea pe banii ministerului, a fost tratată separat, deşi a fost modernizată în acelaşi timp şi pe acelaşi procedeu. Potrivit proiectului dedicat acestui drum, consilierii sunt chemaţi să aprobe „trecerea sectorului de drum naţional DN 79, tronsonul cuprins între km 2+550 – 4+150 (adică strada Petru Rareş) de interes naţional din domeniul public al statului şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor în domeniul public al municipiului Arad şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad”. Spre dosebire de celelalte, acest sector de drum nu va fi declasificat, dar a ieşit şi el din garanţie.
Pe banii CNADNR
Solicitările de predare înapoi în administrarea CLM a acestor patru sectoare de drum au venit din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Străzile cu pricina au fost predate de Municipalitate ministerului la momentul la care CNADNR a reabilitat drumul naţional 7 şi drumul naţional 79. Reabilitarea s-a făcut atunci pe bani de la centru, aşa că Primăriei Arad i-a convenit să predea drumurile în grija CNANDR. Acum însă povestea s-a sfârşit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!