Trei străzi noi s-au conturat, deocamdată doar pe hârtie, în cartierul Aradul Nou. Mai exact, în Zona Industrială Sud Arad-Zădăreni, acolo unde va fi amenajată o zonă rezidenţială, de servicii şi comerţ.
E vorba de strada Victor Gioncu (profesor onorific, doctor inginer), strada Trandafir Şandru (doctor în teologie) şi strada Ioan Chişmorie Măderătanul (compozitor și interpret de piese religioase). Cele trei străzi noi, care vor face parte din zona „D” de impozitare, vor fi introduse în Nomenclatorul stradal al municipiului Arad.
„Amplasamentul străzilor face obiectul Hotărârii nr. 353 din 24.06.2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad, prin care s-a aprobat PUZ –„Zonă rezidenţială, servicii şi comerţ” – Beneficiar Prisacariu Daniel. Menționăm că terenul pe care sunt amplasate străzile, este proprietate privată a d-lui Prisacariu Daniel şi a d-nei Prisacariu Florina Adriana. (…) Având în vedere faptul că amplasamentul străzilor este situat în zonă rezidențială, este necesară adresa administrativă pentru întocmirea actelor de stare civilă, a contractelor cu deținătorii de rețele etc.” – arată reprezentanţii Primăriei Arad.
Atribuirea de denumiri de străzi în municipiul Arad, în interiorul cartierului Aradul Nou va fi votată în Consiliul Local Municipal. Elaborarea proiectului de hotărâre vizând această chestiune are la bază o solicitare adresată Primăriei de către Daniel Prisacariu, în calitate de proprietar al terenului şi beneficiar al PUZ-ului.
Transparenţă
Proiectul de hotărâre privind atribuirea de denumiri de străzi în municipiul Arad, în interiorul cartierului Aradul Nou este afişat la intrarea în Primăria Municipiului Arad. „Până la data de 15.08.2020, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente. Proiectul de hotărâre poate fi consultat începând cu data de 30.07.2020, pe pagina www.primariaarad.ro, sau la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni marți, miercuri, între orele 8:30-15:30, joi, între orele 8:30-17:30, vineri, între orele 8:30-14:00. Proiectul de hotărâre poate fi studiat la adresa www.primariaarad.ro, secțiunea Activități normative – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri” – transmite municipalitatea.
Trimite articolul
XAdevaratul proprietar se floseste de aceste nume cunoscute in randul evanghelicilor in speranta ca fratii se vor inghesui sa i cumpere cate o parcela sa mai aiba si el ceva maruntis pentru păcănele.Domnul nu se lasă batjocorit.
terenuri tot din aceasta zona sunt pe olx de minim 2 ani. numele vanzatorului Adrian Luca ce coincide cu numele rechinului de terenuri ce a dat un tunde 4 milioane lei pe traseul centurii sud est pe langa Fantanele.