A doua strigare vine în luna iulie, după ce toată lumea știe dacă a fost sau nu admis la liceul dorit, și ultima e la începutul lunii septembrie.
Examenul nu e obligatoriu
Singura condiție pentru a fi admis la școala profesională este absolvirea celor 8 clase de gimanziu. Chiar și cei care au rămas corigenți dacă reușesc peste vară să treacă examenul de corigență pot să se înscrie în sesiunea de toamnă, doar să mai fie locuri. Teoretic nu se dă nici un examen, dar dacă partenerii economici ai școlii, cei care asigură practica, vor să testeze anumite abilități ale elevilor, atunci școala va organiza examenul sau dacă numărul celor înscriși este mai mare decât numărul de locuri propus.
Licee cu clase profesionale
Elevii pot alege în municipiu pentru unităţile care propun în oferta lor educaţională clase profesionale: Liceul tehnologic „Iuliu Moldovan” (fostul forestier), Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Liceul „Henri Coandă”, Liceul „Caius Iacob” (fostul CFR), Liceul „Csiky Gergely”, Colegiul Economic, Liceul UCECOM „Spiru Haret”, Liceul particular „Vasile Goldiș”. În județ sunt clase profesionale la Chișineu Criș, Ineu, Lipova, Pecica, Beliu. Fiecare elev care va urma cursurile școlii profesionale va primi o bursă lunară de 200 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!