Acestea vor avea rol de servire intercomunală în zonele în care nu există oraşe pe distanţe de 25 de kilometri. Dacă este să ne luăm după textul legii, super-comunele „sunt localităţi cu rol de loc central în judeţe, care pot prelua servicii cu rol teritorial în sănătate, educaţie, cultură, comerţ şi servicii. Ele vor avea o populație de minim 2.000 de locuitori”. Revenind la super-comunele care ar urma să ia fiinţă în Arad, acestea sunt Beliu, Gurahonţ şi Săvârşin, lucru stabilit deja de Guvern. Toate cele trei comune sunt la distanţe destul de mari de oraşele din judeţ şi, tocmai prin acest lucru, au devenit deja un fel de pol zonal. Să nu uităm faptul că la Gurahonţ funcţionează chiar şi o judecătorie, singura din judeţul nostru aflată în zona rurală. Totuşi, pentru a deveni un pol regional, localităţile care ar urma să devină super-comune ar avea nevoie de investiţii serioase. Dar se pare că şi acest lucru a fost gândit deja.
Pentru că dezvoltarea acestor localităţi ar urma să fie sprijinită direct de către Guvern, investiţiile urmând să se refere la reabilitarea infrastructurii de transport, a celei tehnico-edilitare, dar şi infrastructurii socio-culturale. Pentru moment, totul este la stadiul de idee. Dacă, însă, proiectul va deveni lege, ne vom aştepta la investiţii puternice în cele trei localităţi care vor fi transformate în super-comune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!