„În intervalul menționat, temporar vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze în general de 45…55 km/h și pe arii restrânse de peste 60 km/h.
Sâmbătă (9 aprilie) în regiunile intracarpatice, iar duminică (10 aprilie) în cele sud-estice local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce pot avea caracter torențial, intensificări ale vântului, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină.
Începând de duminică, vremea va deveni deosebit de rece în toată țara. În noaptea de luni spre marți (11/12 aprilie), îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă”, transmis meteorologii.
La munte va ninge, local însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăși 90 km/h, viscolind ninsoarea.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!