Arădenii pot testa şi descoperi tehnologia de ultimă generaţie a noului model BMW Seria 5, timp de trei zile, alături de multe alte modele din gama BMW şi MINI, la Zilele Porţilor Deschise Bavaria Cars Arad, eveniment desfăşurat în perioada 26-28 octombrie, la sediul Bavaria Cars, de pe Calea Aurel Vlaicu, nr. 275 B. Doritorii de bolizi de ultimă generaţie pot afla pe propria piele, dacă vor călca porţile sediului arădean al Bavaria Cars, cum se parchează din telecomandă o maşină când nici măcar nu eşti înăuntru, cum se schimbă muzică pocnind doar din degete, cum bolidul poate merge singur pe banda sa şi chiar depăşi fără ca tu să faci nimic. Şi mai poate vedea cum arată o maşină de lux. Pentru că noul BMW Seria 5 le stă de astăzi la dispozţia arădenilor pentru o aventură prin oraş.
Oferta celor de al BMW din Arad a fost lansată joi de dimineaţă, ocazie cu care mai marii Bavaria Cars au vorbit despre câteva dintre succesele lor de pe piaţă, printre care creşterea cu 30% a vânzărilor de autoturisme BMW în Arad, faţă de anul 2016. Un număr de 90 de maşini au fost vândute în Arad, la reprezentanţa BMW iar 7 sunt bolizi de genul celor pe care îi veţi putea conduce şi dvs. cu ocazia Porţilor Deschise. Tot la Arad au avut loc peste 2.000 de intervenţii în atelierul BMW Service, de la începutul acestui an.
O altă veste bună pentru clienţii BMW din Arad este faptul că, în cadrul Porţilor Deschise Bavaria Cars Arad, clienţii BMW din oraş şi împrejurimi vor beneficia de cele mai noi oferte BMW Service de sezon, cu reduceri de până la 46%.
Arădenii vor putea conduce în aceste zile, alături de BMW, noul model Seria 5, alte modele din gama BMW si MINI. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să testeze a şaptea generaţie BMW Seria 5, cel mai dinamic sedan din clasa business şi să beneficieze de ofertele speciale BMW Service, preţurile promoţionale pentru autovehicule rulate, catering, tombolă şi multe alte surprize, doar pe durata evenimentului.
„La aproape un an şi jumătate de la ultima acţiune de tip Porţi Deschise dedicată clienţilor BMW din Arad şi împrejurimi, ne bucurăm să sărbătorim cu ocazia acestui nou eveniment festiv performanţele înregistrate de Bavaria Cars Arad. Astfel, anul acesta, Bavaria Cars Arad se situează pe locul doi în clasamentul grupului din punct de vedere al creşterii cifrei de afaceri post-vânzare, cu aproape 40%, iar pe zona de vânzări, creşterea este de aproape 30%, aceste evoluţii bazându-se în primul rând pe o calitate a serviciilor care se află lună de lună în topul grupului Automobile Bavaria”, a declarat Olavy-Theodor Pecou, Group After-Sales & Network Development Director, Automobile Bavaria Group.
Despre Bavaria Cars Arad
Bavaria Cars Arad este unul dintre centrele importante de vânzări auto rulate din cadrul grupului Automobile Bavaria. Cu aproape 90 de unităţi livrate în primele 9 luni ale acestui an, dealerul Bavaria Cars a crescut cu aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. În centrul de competenţă vânzări BMW şi MINI rulate, se oferă garanţie de până la 24 de luni pentru autovehiculele comercializate împreună cu soluţii de finanţare leasing financiar, operational si credit auto.
Citiți principiile noastre de moderare aici!