ARAD. Magistrala de cale ferată Arad-București este blocată pe Valea Mureșului de copaci și fire de curent rupte de zăpadă și vânt. În aceste condiții, trenul este blocat de aproape 10 ore (la ora 15). Trenul a rămas blocat inițial în câmp după ce nu a mai putut avansa pentru că pe porțiuni mari de pe Valea Mureșului nu există curent din cauza vremii. Așa că o perioadă, pasagerii au stat în întuneric și frig. Ulterior vagoanele au fost tractate în halta Bătuța de o locomotivă diesel, care a rămas conectată la tren pentru a putea încălzi vagoanele. Însă oamenii se plâng că nu au apă și mâncare, iar proviziile pentru un drum cunoscut ca fiind lung s-au terminat după ce călătoria a devenit mult mai lungă decât s-ar fi așteptat pasagerii. Unii dintre ei, care vin în țară de sărbători, se plâng să au fost nevoiți să mănânce dulciurile aduse familiei ca și cadouri de Crăciun. Pentru că în zonă nu există curent nici în localități, sunt afectate și rețelele de telefonie mobilă, așa că oamenii nu pot lua legătura prin telefon cu alte persoane.

FOTO: V.O.

FOTO: V.O.

FOTO: V.O.
Citiți principiile noastre de moderare aici!