UPDATE. În jurul orei 17, CFR a anunţat că “circulația trenurilor a fost reluată în condiții normale de trafic, cu locomotive electrice, și pe firul I, între stațiile Ghioroc și Glogovăț”.
ARAD. Potrivit unui comunicat de presă remis marţi, de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, traficul feroviar a revenit la normal între Ghioroc şi Glogovăţ. Pe firul II trenurile circulă cu locomotive electrice.
„Echipele de intervenție ale SRCF Timișoara fac ultimele verificări și pe firul I, la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, astfel încât în scurt timp, traficul feroviar să se desfășoare în condiții normale, fără tracțiune Diesel, pe ambele fire de circulație, de pe întreaga distanță” – se arată în comunicat.
Reamintim, din cauza vântului care a împiedicat contactul între firele de înaltă tensiune şi pantograful locomotivelor, circulația trenurilor pe relația Ghioroc – Glogovăț a fost perturbată. Atât luni, cât şi în prima parte a zilei de marţi, traficul feroviar pe acea porţiune s-a desfășurat în condiții speciale, cu ajutorul unei locomotive Diesel.
Recomandare pentru călători
În rest, liniile de cale ferată şi componentele infrastructurii sunt menţinute în stare de funcţionare optimă, potrivit CFR, chiar şi în județele aflate sub incidența avertizărilor de vreme nefavorabilă.
„Recomandăm tuturor pasagerilor, ca în această perioadă, în care sunt emise avertizări de vreme nefavorabilă, să solicite telefonic, înainte de plecarea la drum, informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor la Gara CFR din localitate, la numărul de telefon CFR 021/9521 şi să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar de călători, de stat și privați, pentru informații actualizate despre eventuale modificări în circulația trenurilor” – transmit reprezentanţii CFR.
Trimite articolul
XCă doar n-or circula cu tracțiune animală. Jos pălăria pentru articol!