Proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul frontieră-Curtici-Arad-km 614 va avea o continuare. Anunţul a fost făcut de către CFR SA, care a semnalat faptul că a fost stabilit câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea subtronsonului km 614-Cap Y Bârzava, parte a căii ferate Arad-Simeria. În fapt, nu este o singură firmă care va lucra la această modernizare, ci o asociere din care fac parte Astaldi SpA, FCC Construccion SA, Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA şi SC Thales Systems România SRL. Valoarea care va fi plătită din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat este una uriaşă, 1,7 miliarde de lei fără TVA.
Ce se va lucra din aceşti bani? Ne răspund chiar reprezentanţii CFR: „Obiectivul general al proiectului este reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h. În cadrul acestui proiect se vor executa lucrări de terasamente şi consolidări pe 44,706 km, de construire a 13 poduri noi (dintre care două peste râul Mureș), modernizarea a 39 de podeţe, lucrări civile în cinci staţii de cale ferată (inclusiv halte comerciale şi puncte de oprire), lucrări de electrificare şi energoalimentare, precum şi lucrări de implementare a sistemului de siguranţă a traficului ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), pe toată distanţa subtronsonului”. La finalul acestor lucrări, trenurile de pasageri vor circula pe tronsonul respectiv cu o viteză de 160 km/h, în timp ce trenurile de marfă vor putea circula cu până la 120 km/h.
Citiți principiile noastre de moderare aici!