ARAD. Începând de ieri, de la ora 15.00, Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) a introdus limitări de viteză în circulaţia trenurilor, pe întreaga reţea feroviară.
„Viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă pe anumite tronsoane de cale ferată s-a redus, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul solului, cu 10-50 km/h faţă de viteza normală, începând cu ora 11.30, iar de la ora 15.00, limitările de viteză s-au introdus pe întrega reţea de cale ferată”, se arată într-un comunicat de presă al CFR.
Reprezentanţii companiei de transport feroviar au precizat că prin aplicarea acestei măsuri, obligatorie în perioadele caniculare, se vor înregistra întârzieri la destinaţie, în medie, de 30-40 de minute, în funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de peste 50-60 de minute se pot înregistra la trenurile care tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate.
Pasagerii sunt sfătuiţi ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR , la telefon 021/9521.

Citiți principiile noastre de moderare aici!