Potrivit unui comunicat al CFR Călători, trecerea la ora de vară, când ora 3:00 devine ora 4:00, nu va modifica mersul trenurilor, circulaţia urmând a se efectua conform orarului. Totuşi, vor apărea anumite modificări. „Trenurile de călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, anunţă cei de la CFR. Garniturile internaţionale se vor supune aceloraşi reguli pentru că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face tot în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Trenurile se aliniază la ora de vară
Trenurile se aliniază la ora de vară
Mersul trenurilor se va adapta la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!