ARAD. Judeţul nostru număra, la sfârşitul anului 2013, 117.978 de pensionari, cea mai mare parte dintre ei (101.708) fiind din sectorul de stat. 80.696 de arădeni sunt pensionaţi la limită de vârstă (cu 1.024 mai mulţi decât în anul precedent), 3.491 se află în pensie anticipată şi anticipată parţial (cu 325 mai puţini decât în 2012) şi 14.204 sunt pensionari de invaliditate (cu 628 mai puţini faţă de anul precedent). 1.281 dintre pensionarii de invaliditate au fost încadraţi în grad în cursul anului 2013. Astfel, anul trecut s-au înregistrat cu 58% mai multe încadrări în grad de invaliditate decât în 2012 (când au fost doar 808). Dar şi propunerile de ieşire la pensie de invaliditate au fost mai multe în 2013 în comparaţie cu 2012: 1.823 faţă de 1.368. În urma expertizării medicale, 542 de cazuri au fost respinse.
„Datorită noilor prevederi ale Legii 263/2010 şi a Deciziei CCR 680/2012, dintre numărul total de pensionari încadraţi în grad de invaliditate în anul 2013, 234 de cazuri reprezintă persoanele cu handicap din copilărie, iar 556 de cazuri sunt persoane cu stagiu incomplet de cotizare sau doar asigurate la CJP” – precizează Mihaela Vasil, director al Casei Judeţene de Pensii Arad.
Revizuiri medicale
Dincolo de evaluarea cazurilor noi de invaliditate, cele trei cabinete de expertiză medicală a capacităţii de muncă, care funcţionează în cadrul CJP Arad, s-au ocupat şi de revizuirea medicală a cazurilor aflate în evidenţă. Astfel, în 2013 au fost revizuite 7.185 de cazuri (cu 34% mai puţine decât în 2012). Cei mai mulţi revizuiţi au fost pensionarii încadraţi în gradul II de invaliditate (3.711), foarte aproape de cei încadraţi în gradul III (3.144), în timp pensionarii cu gradul I de invaliditate au fost cei mai puţini: 293. Revizuirea medicală a condus şi la depensionări: 37 de arădeni nu au mai fost încadraţi în niciun grad de invaliditate. Numărul lor e mult mai mic faţă de anii precedenţi: 100 în 2012 şi 241 în 2011.
83.139 zile de concediu medical
Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă, în scopul continuării programului de recuperare stabilit de medicii specialişti din unităţile sanitare, au beneficiat în 2013 de avizarea prelungirii concediilor medicale peste 90 de zile, respectiv peste un an de zile. În anul 2013 s-au acordat 83.139 zile de concediu medical cu 7,73% mai mult decât în anul 2012 şi cu 9,56 % mai puţin decât în anul 2011.
Citiți principiile noastre de moderare aici!