Tribunalul Arad a decis să vină în apărarea judecătorului Florentin Vlad după apariţia articolul publicat pe site-ul „Aradon.ro”, la data de 21.06.2017 intitulat „Şah-mat la un judecător din Arad!”. ”Suntem datori să aducem câteva precizări cu privire la aspectele prezentate în articol, pe care vă rugăm să le publicaţi în ziarul dumneavoastră şi pe site-ul „Aradon.ro”, începe precizarea trimisă de Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Arad.
„Pentru o informare corectă a opiniei publice, facem precizarea că, domnul judecător Florentin Vlad, la data delegării în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gurahonţ, respectiv, 01 iunie 2017, nu a mai deținut calitatea de preşedinte al Secţiei penale din cadrul Tribunalului Arad, fiind preşedinte al acestei secţii în perioada 01.08.2010 – 15.01.2017”, se arată, mai apoi, în precizarea Tribunalului Arad.
Pe această cale informăm, însă, şi noi instituția că datele cu privire la funcțiile deținute de judecătorul Florentin Vlad au fost luate de pe portal.just.ro. Potrivit datelor afișate pe portal, Florentin Vlad este „preşedinte al secţiei penale din cadrul Tribunalului Arad în perioada – 2010 – la zi”. Așadar, greșeala nu ne poate fi imputată.
Precizarea instituției continuă cu următorul enunț: „delegarea unui judecător de la Tribunalul Arad la Judecătoria Gurahonţ a fost necesară, întrucât Judecătoria Gurahonţ funcţiona doar cu un singur judecător, iar funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gurahonţ a fost vacantă de la data de 15.07.2016 şi, la concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere, organizat în perioada 24 martie 2017 – 28 iunie 2017, a fost înregistrată o singură candidatură care a fost retrasă ulterior”. Acest lucru a fost explicat în articolul „Șah-mat la un judecător din Arad!”, deci precizarea nu își avea rostul, articolul nostru vorbind chiar de acest fapt.
Cu acord
Reacţia Tribunalului Arad continuă cu faptul că „domnul judecător Florentin Vlad a fost delegat în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gurahonţ avându-se în vedere acordul dumnealui în acest sens, precum şi experienţa sa profesională şi managerială. Aşadar, delegarea domnului judecător Florentin Vlad în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Gurahonţ nu a avut nicio legătură cu soluţiile pronunţate în diferite dosare, astfel cum se sugerează în cuprinsul articolului, ci, s-a avut în vedere experienţa sa profesională şi managerială, precum şi acordul dumnealui în acest sens”. Pentru o corectă informare a cititorilor precizăm însă că, în cuprinsul articolului „Șah-mat la un judecător din Arad!”, nu s-a scris că judecătorul Florentin Vlad ar fi refuzat delegarea sau că nu și-ar fi dat acordul pentru delegarea sa la Judecătoria Gurahonț. S-a scris, însă, că este cel puțin ciudat că judecătorul care a fost, timp de 7 ani, șef Secție Penală, este trimis la Gurahonț pentru a-și arăta „experiența profesională și managerială” exact după ce un dosar extrem de important a devenit ulterior extrem de controversat prin prisma hotărârii luate de judecătorul din cadrul Tribunalului Arad. De altfel ar fi interesat de aflat poziția Tribunalului Arad vizavi de decizia judecătorului de a anula toate probele dintr-un dosar pe motiv că au fost obținute nelegal și de a trimite rechizitoriul spre refacere, în apel, Curtea de Apel Timișoara desființând hotărârea Tribunalului Arad și punând dosarul pe rol spre judecare.
Coleg cu Florin Roman
Ţinem să precizăm, tot pentru o corectă informare a cititorilor, faptul că la Gurahonț, judecătorul Florentin Vlad va fi colegul procurorului Florin Roman, care a plecat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț. Judecătorul Florentin Vlad își va arăta „experiența profesională și managerială” la instanța din județ cu cele mai puține dosare. Potrivit bilanțului Tribunalului Arad pe anul 2016, Judecătoria Gurahonț a avut un volum total de activitate de 1.808 dosare. Instanța din Gurahonț a funcționat pe parcursul anului 2016 cu doi judecători, eficiența Judecătoriei de aici fiind notată cu „foarte eficient” la bilanțul mai sus menționat.
Lacătul pe Judecătoria Gurahonț
Mai mult, este un fapt știut că Judecătoria Gurahonț a fost pe punctul de a-i fi încuiate ușile, definitiv, în anul 2013, în urma unei propuneri formulate de Grupul de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii – ce a fost aprobată de CSM. Atunci s-a propus ca Judecătoriile Gurahonț și Chișineu Criș, precum și Parchetele de pe lângă acestea să fie desființate, în același timp propunându-se mărirea razelor teritoriale ale judecătoriilor din Lipova și Ineu. Menținerea celor două Judecătorii și a Parchetelor de pe lângă acestea a fost posibilă datorită demersurilor întreprinse la nivelul Curții de Apel Timișoara.
De ce nu poate funcționa Gurahonţul fără Florentin Vlad?
Tribunalul Arad precizează în punctul de vedere trimis redacţiei și de ce a fost nevoie de judecătorul Florentin Vlad la Gurahonț. Iată justificarea: „în conformitate cu dispoziţiile art. 57, alin. 1 din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare <<în cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora>>, iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol <<delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi>>”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!