ARAD. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.G. pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „în seara zilei de 10 august 2013, inculpatul S.G. după ce a consumat la domiciliu băuturi alcoolice, a condus mopedul Marca Piaggio, prin localitatea Adea, de la locuinţa sa până în locul denumit „colonie”, parcurgând astfel o distanţă de aproximativ 500 de metri. Intenţionând să se întoarcă acasă, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Chişineu Criş, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu poseda permis de conducere şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultând în urma testării sale cu aparatul alcooltest o alcoolemie de 1,22mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul „Sfântu Gheorghe” din localitatea Chişineu Criş, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad rezultă că inculpatul S.G. avea o alcoolemie de 2,00 g/l alcool pur în sânge”. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Chişineu – Criş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!