Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a constatat „legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 3212/308/P/2024 din data de 05.08.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probatoriului şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală”. Totodată, instanța a dispus „începerea judecăţii privind pe inculpatul Vişan Cristian, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violenţe”.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, pe 15 iulie 2024, în jurul orei 22:00, inculpatul, în timp ce se afla pe terasa Market Caffe to go din parcarea de autocamioane DAF de pe DN7 (centura orașului Arad), pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjughiat-o cu un cuţit în spate şi în antebraţ pe persoana vătămată S.D.F., cauzându-i acesteia o plagă tăiată la nivelul antebraţului stâng şi una la nivel subscapular stâng, leziuni pentru care au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Audiat în calitate de martor, un bărbat a confirmat că „între inculpat şi persoana vătămată a existat altercaţie fizică, acesta vâzând cum cei doi s-au îmbrâncit, iar ulterior a constat că persoana vătămată avea o leziune care sângera la mâna stânga şi o altă rană care sângera la spate, motiv pentru care acesta a apelat Serviciul 112. Totodată, acesta a arătat că cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice şi se aflau într-o stare avansată de ebrietate”.
Agresorul, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, spunând că l-a atacat pe bărbat pentru că „a fost enervat de faptul că persoana vătămată ar fi făcut remarci sexuale cu privire la o fetiţă minoră, motiv pentru care cei doi au început să se certe”.
Inițial, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar a doua zi a fost arestat preventiv de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad. Trei săptămâni mai târziu, însă, magistrații Tribunalului Arad au admis cererea bărbatului de a înlocui arestul preventiv cu măsura controlului judiciar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!