LIPOVA. Două trimiteri în judecată pe numele a tot atâtor inculpați pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală admisă și propunerea arestării preventive a altor doi pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova au propus, în 20 iunie, judecătorilor de aici, arestarea preventivă a inculpaților T.A.Ș. și M.D.M. „Magistraţii Judecătoriei Lipova au admis cererile procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru câte 30 de zile. Din probatorul administrat în cauză au rezultat următoarele: în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2014, inculpaţii au escaladat gardul şi au violat domiciliul persoanei vătămate C.C.V., apoi au sustras două motociclete marca KTM în valoare de 5.100 de euro. Inculpaţii sunt cercetaţi în vederea lămurii tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii fiecărui”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.
Judecați că au condus băuți
Tot la Lipova procurorii au hotărât, în 19 iunie 2014, trimiterea în judecată a inculpatului Y.D. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Potrivit procurorilor, „în ziua de 20 martie 2014 inculpatul a condus pe DN 7 o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria având o alcoolemie de 1,20 g/l alcool pur în sânge”.
Tot în judecată a fost trimis și T.C., în 23 iunie, tot pentru că a condus pe drumurile publice un vehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova spun că „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în ziua de 28 aprilie 2014 inculpatul a condus pe DJ 707B un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 1,50g/l alcool pur în sânge”.
Dosarele penale privind pe Y.D. şi T.C. au fost trimise Judecătoriei Lipova spre soluţionare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!