Tripa a mizat pe sprijinul Consiliului Județean în demersurile sale pentru reintroducerea acestui obiectiv istoric în circuitul turistic, mai ales că primarul Ineului este coleg de partid cu președintele CJA.
„Aproape că nu am cuvinte să calific atitudinea lui Marinel Cionca. A preferat să susţină cu totul alt proiect în detrimentul obţinerii unei finanţări pe Transfrontalier pentru restaurarea Cetăţii Ineului. Iar asta în condiţiile în care împreună cu primarul oraşului, Călin Abrudan (PNL), ne-am unit forţele în iniţiativa de a reda unui vestigiu istoric strălucirea meritată. Refractar şi îngust, Cionca a pornit cu stângul încă de la început, refuzând până şi să redacteze o scrisoare de recomandare în vederea susţinerii proiectului. Nu este vorba strict despre comunitatea ineuană, deşi aici bineînţeles că sunt subiectiv, ci despre dezvoltarea potenţialului turistic al regiunii. Nu discutăm despre un capriciu, ci despre o strategie de creştere a gradului de atractivitate a zonei, de atragere de turişti, de investitori şi crearea de noi locuri de muncă. Nu mă descurajez şi nu abandonez ideea, sunt convins că în cele din urmă vom găsi, împreună cu primarul Abrudan, o cale de soluţionare elegantă”, afirmă Florin Tripa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!