Tudor Chirilă şi Vama au fost cap de afiş în prima zi a Festivalului Berii de la Arad. Se ştie, dincolo de succesul muzical, artistul e cunoscut pentru implicarea sa civică, dar şi pentru opiniile acide exprimate pe diverse teme de interes public. Nu a ratat ocazia de a spune – şi pe scena de la Arad – clar şi răspicat ce gândeşte, subiectul abordat fiind, de data aceasta, sistemul de învăţământ din România.
Discursul lui Tudor Chirilă a început lejer, printr-un dialog nevinovat cu publicul: „Cine a dat bacul acum, în perioada asta?” – a întrebat solistul Vama. După ce a aflat – din reacţia tinerilor – că majoritatea au luat examenul, artistul a intrat în subiect: „Era şi greu să nu-l luaţi pentru că… citeam astăzi… că au făcut subiectele mai uşoare, mult mai uşoare. Anul trecut nu s-a prea promovat la bac şi… ce s-au gândit ei? În loc să se ocupe de sistemul de educaţie şi să facă educaţie, şi să livreze educaţie, şi să-i facă pe copii să înveţe mai bine, s-au gândit să… o să ajungem să dăm la bac 43 cu 56, la matematică. Cât face? L-ai luat! L-ai trecut! Deci… nu ştiu dacă ideea e să ne furăm căciula, dar ideea era să facă ceva cu sistemul ăsta de educaţie şi să-l schimbe. Să ştiţi că noi venim din acelaşi sistem de educaţie. A fost de căcat întotdeauna. Diferenţa dintre noi şi voi este că noi ne mai luam şi bătaie la şcoală. Adică bătaie pe bune. Ăştia 40+ ştiu care-i faza cu bătaia: îţi luai bătaie. Dar de învăţat se învăţa la fel de prost, felul în care eram învăţaţi era la fel de prost. Ideea era să ajungem la meditaţii cu profesorii ori de la clasă, ori de la alte şcoli. Iar mafia meditaţiilor este, de fapt, singurul lucru care contează în învăţământul din România. <Nu facem nimic la şcoală, ca să vă dăm meditaţii în privat şi să nu plătim taxe.> Asta e toată problema. Şi cine-şi permite, bine; iar cine vine dintr-o familie mai săracă o arde aiurea. Deci ideea este nu să scădem din ce în ce mai mult nivelul întrebărilor şi nivelul probelor de la bacalaureat, ideea este să nu mai facem parte dintr-un sistem unde ni se spune încă să învăţăm comentarii de la limba şi literatura română pe de rost. Sistemul nostru este cu <totul pe de rost>. Dar mai gândeşte cineva? Că vedem că de bine ce gândim, am ajuns să ne conducă unul care de-abia şi-a luat bacalaureatul. Atenţie! Îmi pare foarte rău. Cam despre asta e vorba. Aşa că ceea ce putem să facem noi este să facem muzică şi să protestăm prin cântecele noastre. Şi luaţi cântecul următor ca un protest la adresa sistemului de educaţie din care şi noi, şi voi am făcut şi unii dintre voi încă mai faceţi parte: <Pe de rost>.”
Cântec cu mesaj
Iată versurile cântecului „Pe de rost”: „Șase, patru, trei, patru, patru, cinci, cinci/ Doi, trei, patru, cinci, șase, patru, trei, trei/ Am note mari, dar nu-mi place nimic/ Sunt un număr într-un sistem/ N-am voie să-ntreb, învăț pe de rost/ Numai proștii întreabă, e rușinos/ Școală, îți amintești?/ Ce mic eram, cum mi-ai promis că-ai să mă crești?/ Școală, cum naiba vrei să cresc?/ Dacă e o rușine să greșesc/ Șase, patru, trei, patru, patru, cinci, cinci/ Doi, trei, patru, cinci, șase, patru, trei, trei/ Am 16 ani și aș vrea să dispar/ Undeva unde să pot conta/ Tată, dacă te sună azi/ Spune-le că-s plecat/ Azi chiulesc pentru că/ M-am săturat să ascult, vreau să gândesc/ Tată, nu-ți fie frică/ Există viață după notă mică/ Școală, cum naiba vrei să cresc?/ Dacă e o rușine să gândesc/ Șase, patru, trei, patru, patru, cinci, cinci/ Doi, trei, patru, cinci, șase, patru, trei, trei/ Pe de rost, pe de rost, pe de rost, ca un prost/ Nu mai vreau pe de rost, pe de rost, ca un prost/ Deci, școală, la revedere/ Ești prea departe de visele mele/ Școală, la revedere/ Mă duc să învăț de la visele mele.” Cu precizarea că „Șase, patru, trei, patru, patru, cinci, cinci” sunt „mediile mele din toţi anii” – după cum a mărturisit Tudor Chirilă la final.
https://www.facebook.com/aradon5/videos/1234413620880384
Trimite articolul
XChirila ca si Jr Caramitru au promovat procesul politic al domnului Nicolae Dragnea. Stanescu, Tudosie, Ciolacu si Grindeanu au tradat sa traiasca ei mai bine sub aripa lui Werner Von Zerro.
se castiga desgur bani buni cu meditatiile
In anii 60-70 invatamantul romanesc era in fruntea invatamantului european. in anii ’80-’90 a mai scazut nivelul, dar dupa ’90 a inceout ca sa o ia in jos. Dupa implemenmntarea “reformelor”, care au sters cu buretele tot ceea ce a fost bun si traditional, efectiv s-a prabusit la vale. Degringolada pe toate directiile, amatorism si improvizatii daunatoare. Chir nimeni nu ia masuri ca sa se termine cu tendinta “Romania (ne)educata” ? Luati programa din ’60-’70, mai puneti ceva ore de informatica, reduceti numarul de ore la cele necesare, terminati cu “manuale alternative” si sistemul ultra-daunator al creditelor si o sa vedeti ca vor incepe rezultatele. Implicit, daca se respecta programa, nu va fi nevoie de sistemul de meditatii extrascolare.
-
Ar fi prea frumos dar după cum se spune, nu dă bine la vest sa fim în frunte cum eram înainte de ’90 în multe domenii, cei din vest doresc doar sa controleze pe cei din est sa rămână la un anumit nivel. Oricum în vest nu bate poza cu mireasa – ” realitatea ” deloc.
Vai de noi cu asa INTERPREȚI mai bine merg la scăldat în canalul morilor