Muzică de petrecere, cu lăutari şi ţambal, ridicată la rang de artă este propunerea pe care v-o face maestrul pentru seara de marţi, 19 mai, începând cu ora 19.00, la concertul intitulat „The Best of Taraf”, care va avea loc pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Tudor Gheorghe mărturisea spectatorilor că „dintotdeauna, cântecul a fost cel care a reprezentat poporul român”, pledând totodată pentru păstrarea acurateței și purității limbii române. Iar spectacolul „Petrecere cu lăutari” se vrea chiar o incursiune în folclorul românesc tradiţional.
„Preţul unui bilet este 80 de lei – ne-a informat Ioan Crainic, impresar la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”- şi s-au pus deja în vânzare la agenţia teatrului”.
Program
Agenţia de bilete a teatrului arădean are următorul program: marţi – vineri (10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00); sâmbătă şi duminică (10.00 – 12.00 şi 1.,00 – 19.00); lunea – închis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!