În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele interimar al PSD Arad, Marius Lazăr, a lansat o serie de acuze privind fraudarea alegerilor, în special în colegiul 6, unde a candidat, clasându-se al doilea după Marius Gondor, care a câştigat cu două voturi peste 50%. Lazăr susţine că la numărătoarea paralelă, atât lor cât şi liberalilor le-au rezultat aceleaşi cifre, respectiv 48,5% pentru Gondor, faţă de 50,01% cât a ieşit la BEJ şi 29, 4% pentru Lazăr, faţă de 27,87%.
Lazăr susţine că reprezentanţii PSD+PC în secţiile de votare şi la BEJ au semnalat grave neconcordanţe între rezultatele din secţii şi cele care au ajuns la BEJ, ceea ce înseamnă că pe traseu au fost făcute fraude.
Lazăr a dat mai multe exemple de secţii aflate în această situaţie : Vladimirescu, Căpâlnaş, Conop, Milova, declarând că PSD-iştii încă fac cercetări, pentru ca lucrurile să fie foarte clare. Dealtfel, reprezentanţii PSD+PC şi PNL nu au semnat procesul verbal privind rezultatele din colegiul 6. Liderul PSD Arad a declarat că nu îşi face iluzii că vreo contestaţie ar putea fi luată în seamă la BEC, dar le-a făcut „de dragul democraţiei, pentru care luptăm cu toţii şi care la noi nu există. În orice ţară democratică, în cazuri de victorie la un scor foarte strâns se renumără voturile, pentru că este foarte posibil ca în asemenea situaţii să se fi strecurat greşeli”.
Gondor, acuzat de vot dublu
Lazăr a mai declarat că a primit informaţii conform cărora Marius Gondor şi familia sa ar fi votat atât în secţia din Vlaicu cât şi pe Valea Mureşului. „Nu ştiu dacă este aşa-sper din tot sufletul să nu fie-dar verificăm şi această informaţie”. Contactat telefonic, Marius Gondor ne-a declarat că domnia-sa a votat doar pe Valea Mureşului, iar familia sa, doar la secţia din Vlaicu, deci nu îşi face niciun fel de probleme.
S.T.
Trimite articolul
XV-am spus eu, i-a furat arbitrul. e clar. a fost blat 😀
Ce poate sa invete PDL-ul de la FALCA? Doar sa fure. Un om cu atatea procese penale este deja specializat. Sa speram ca in viitor aradenii vor demonstra ca nu sunt de partea hotilor.
.. au indicat rezultatele adevarate, dar “baietzii” le-au aranjat. Baselu era foarte calm si a fost filmat cand a spus: stati linistitzi ca noi castigam!!! stia el ce stia!!!! nu degeaba ASESOFT s-a retras de la BEC inainte de alegeri!!! Ne-au lucrat iar “serviciile” ca sa iasa PD-Leu cum visa Baselu!!!
… nu are buletin de Arad???? ca in cazul asta nu putea sa voteze decat cel mult la senatori in alta sectie decat in cea de domiciliu. nici macar la senatori nu era in acelasi colegiu cu cel de domiciliu, deci NU AVEA VOIE CONFORM LEGII sa voteze de data asta in alta parte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ce putea sa invete PDL de la un hot-Falca cu atatea dosare penale? Sa fure. Nu trebuie sa va lasati doborati doar gandind ca in aceasta tara nu exista democratie. Doar luptand impotriva hotiei vom demonstra ca mai exista speranta sa schimbam lucrurile si sa doboram hotia si nebunia unor oameni ca FALCA.Deja ati demonstrat dle. Lazar aceasta prin scorul obtinut la alegeri si cu siguranta veti reusi sa aduceti PSD-ul in frunte, mai e nevoie doar de ceva timp.
v-am mai spus, ma vad nevoit sa o repet… asa-i ca v-a furat arbitrul? 😀
exact ca si in fotbal si in politica sunt foarte putini acei care recunosc ca nu sunt in stare sa faca ceva, ca au pierdut , ca nu au fost destul de buni pt a castiga, ca nu au mintit poate la fel de frumos.
invatati sa pierdeti, dragi concetateni… :D, altfel mult timp de-acum icainte va voi auzi doar cum v-a furat arbitrul….
si apropo, in afara ca au adus tara asta in halul in care a fost, ce altceva a facut guvernarea fesenistico-pesederistico-pesedica in frunte cu bunicuta rosie (adica comunista, pt acei tinerei zvapaiati pesedici), zambitoare? asa, incepand din 89 pana in 96… cand veti gasi ceva bun, sa postati aici. o sa revin peste 1 an, poate apare un post, dar nu cred.
Verificati la Frumuseni si Alunis cum s-a facut numaratoarea si veti avea mari surprize.
normal k s-a furat doar suntem romani. traiasca hotiaaaaaaaaa
..atat si nimic mai mult!
eu cunosc fte. bine legea , este drept ca gondor putea vota ,dar daca te interesezi presedintii si reprezentantii sectiilor de votare aveau voie numai in colegiu in care aveau domiciliu ,in urma contestatiilor pt. ne respectarea prevederilor legale in sectiile de votare am cerut BEJ -ul listele suplimentare care faceau dovada clara a fraudei pe sectiile de votare , intre timp mi-am dat seama de unde stiau cum stau rezultaele ,,PDL-isti,aveau informatii de la centrele de sondaj ,ca in ultimele ore sa foloseasca ori ce mijloace pt acel 50+1 ,cateva smecherii am aflat si noi dar nu avem probe ,le-am descoperit tarziu,hotul ne prins negustor cinstit
lazar a primit cartonasele pt ca nu mai are liniste .si iata ca vedem ce iesiri are nu stiu ca in campanie era tar de convins ca cartonasele lui va merge in alta parte.si iata ca cartonasele a picat pe el .ca nici nu-ie de mirare ca daca mergeai la valea muresului vedeai nu mai afise cu stop guvernari de partea derapta.
drumurile din arad nu sant arad nu mai uta.dezvoltarea nu este pt nu mai uta.
Domnule Lazar daca sunteti amabil la intrebare la Santana cum ati vrut sa castigati voturi daca vorbiti de FRAUDA ducad tiganii la vot cu domnul LUCA cu microbuzul care nici macar nu are permis de conducere si matale stand cu gipanul dupa colt si dand la tigani cate 100de lei si salam sa va voteze asa ati vrut sa castigati alegerile cu faze de genul.
Si tot matale vorbesti de frauda cu oameni ca LUCA care il stie toata lumea cine este.
RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE.
v-ati furat singuri si cu frati cascatau de la ineu care v-a fentat in alegeri, acestia sunt doar pe interese, daca nu castiga nu fac nimic, cum a primit si locul de casa si pentru cabinetul lui de avocatura
Lazar deputat! Dute-acas in Bucuresti de unde vii!
Fara mitici la Arad!!