Primarul Gheorghe Falcă să află de astăzi şi până vineri seara în SUA la invitaţia lui Jeff Miller şi Ann Kirkpatrick, membri ai Congresului american. Tema principală a vizitei americane a edilului este “Micul dejun cu rugăciune” la care este invitat să participe alături de alţi peste 500 de invitaţi. Mai exact, conform invitaţiei primite, “în numele Comitetului Congresului, avem plăcerea de a vă invita să luaţi parte, alături de noi, la cel de-al 59-lea Mic dejun cu rugăciune, care va fi organizat joi, 3 februarie 2011, la Washington Hilton, în Washington D.C. În fiecare an, membri ai Congresului şi Preşedintele Statelor Unite se întâlnesc cu alţi reprezentanţi oficiali, cu lideri de pe tot cuprinsul Statelor Unite, cu comunitatea diplomatică şi cu prieteni din peste 130 de ţări, pentru a împărtăşi spiritul prieteniei prin rugăciune şi recunoştinţă”.
Gheorghe Falcă are deja programul stabilit pentru toate zilele vizitei sale în SUA. Ambasada României la Washington se va ocupa de edil din momentul aterizării sale pe aeroport şi îl va îndruma spre activităţile colaterale şi conexe Micului dejun cu rugăciune, concepute anume pentru oaspeţii internaţionali.
Dejun la hotel
Datorită numărului mare de participanţi la Micul dejun, de această dată evenimentul programat pentru joi, ora 7.30, se va ţine în Sala Balului din Washington Hilton, sală dotată cu televiziune cu circuit închis şi securizată.
“Am deja programate câteva întruniri care sunt legate de Micul dejun şi o să vedem în funcţie de timp dacă vom putea programa, pe parcursul celor trei zile, şi alte întrevederi. Din câte am aflat, la acest eveniment sunt invitate trei persoane din România”, a punctat Gheorghe Falcă.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!