ARAD. După Palatul Cultural, încă o clădire emblematică a municipiului Arad poate fi vizitată online, de pe calculator și de pe telefonul mobil, prin intermediul unui tur virtual. Este vorba de clădirea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” care a beneficiat de lucrări de restaurare și reabilitare exterioară printr-un proiect european în valoare totală de 14.098.866,76 de lei.
Pe lângă lucrările de reabilitare şi restaurare (despre care am scris detaliat cu alte ocazii), proiectul a inclus şi acţiuni de digitizare. „Prin digitizarea teatrului se asigură accesibilitatea acestuia și pentru vizitatorii on-line, care astfel vor putea admira monumentul fără să fie nevoie să se deplaseze fizic la Arad” – a precizat primarul Călin bibarţ în cadrul unei conferinţe de presă.
Scanarea acestui obiectiv de patrimoniu s-a realizat la exterior, punându-se accent pe detaliile de pe fațade (travee), tablou de tâmplărie și iluminat arhitectural care pot fi urmărite de către vizitatori în mediul on-line. Scanarea redă imaginile fațadelor atât ziua, cât și noaptea, când elementele arhitecturale ale fațadei sunt puse în valoare cu ajutorul iluminatului arhitectural. Digitizarea a presupus și scanarea a trei panouri expoziționale amenajate în holul teatrului.
Plasarea în GIS s-a făcut astfel încât orice accesare a link-ului să fie contorizată ca număr de persoane ce au vizitat obiectivul.
Trimite articolul
XUnde e linkul?