Proiecție specială Kinedok anunță organizatorii locali, adică tinerii membri ai Asociației CitiZenit. De ce specială? Pentru că după proiecția filmului documentar „Turism!” (52 de minute), vom putea sta la povești cu Torcos Ovidiu, un arădean care a îmbinat utilul cu plăcutul, lucrând timp de patru ani ca barista pe un vas de croazieră.
Filmul, despre ce se întâmplă atunci când călătoritul devine o industrie și, totodată, despre cei care susțin această industrie – atât din postura de angajați, cât și din cea de turiști – va fi urmat de o discuție despre industria turismului. Se va povești atât despre experiența invitatului, cât și despre promisiunile pe care industria turistică ni le livrează în fiecare sezon estival.
Regizat de Tonci Gacina, filmul este o producție Croată a anului 2016. Cu o durată de 52 de minute, acțiunea filmului se petrece pe coasta Adriaticii, unde mii de turiști din întreaga lume se îngrămădezc în vizită, vară de vară. La Arad, filmul va fi proiectat pe data de 5 iulie, de la ora 20:00, în Cafeneaua Literară Joy s, din Piața Avram Iancu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!