„Ne bucură interesul tinerilor pentru programele de studii ale celor 9 facultăți ale UAV. Anul acesta am observat o creștere considerabilă a numărului candidaților din afara județului Arad, ceea ce ne confirmă creșterea impactului regional al universității noastre, precum și calitatea programelor educaționale și relevanța lor în contextul socio-economic actual. Îi așteptăm pe toți cei care sunt declarați admiși să vină la confirmare și să devină studenții noștri, iar din octombrie să începem, împreună, un nou an universitar,” a declarat rectorul UAV, Teodor Cilan.
A fost concurență la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, precum și la Facultatea de Științe Economice.
Programele de studii pentru care au optat, ca primă opțiune, cei mai mulți candidați au fost: pedagogia învățământului primar și preșcolar, psihologie, teologie penticostală didactică, muzică, educație fizică și sportivă, management, automatică și informatică, administrație publică, autovehicule rutiere, kinetoterapie.
Confirmările vor avea loc în zilele de 26, 29 și 30 iulie, la centrul unic de înscriere din Bd. Revoluției nr. 72 pentru majoritatea facultăților. Singurele două excepții sunt: Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde candidații trebuie să confirme la sediul facultății din strada Academia Teologică nr. 11-13, și Facultatea de Științe Economice, unde confirmările se vor face la sediul Rectoratului, Bd. Revoluției nr. 77.
Plata taxei de confirmare, în valoare de 150 de lei, se poate face la cele două casierii ale UAV (cea de la centrul de înscriere sau cea din clădirea Rectoratului).
Trimite articolul
XCe e drept, economia reala cere ingineri. Restul – in majoritate, nu vor activa in domeniul in care se pregatesc. Ministerul Invatamantului are vre-un plan de corelare a numarului de studenti, de la diverse specialitati, cu cererea de cadre din Economie ?
Pacat de ei nu stiu unde merg,vor realiza ca fac scoala fara rost…. institutie pe bani si fara onoare
Domnule rector cresteti calitatea nu numarul acestora, economia are nevoie de oameni pregatiti!
O diploma universitara se obtine mai usor ca una de liceu, introduceti examene corecte si camere video ca la bacalaureat !!!
Si ca un exercitiu de imaginatie incercati sa va puneti in pielea unui angajator si sa va angajati proprii absolventi…..ce ati face ???
In rest numai de bine.