ARAD. Până pe 11 septembrie 2015 echipa de cercetori ai UAV trebuie să finalizeze un proiect de 3,5 milioane de euro. Proiectul a fost câștigat de către Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, prin Centrul de Cercetare în Științe Tehnice și Naturale, care a obţinut o finanţare europeană nerambursabilă de 3,5 milioane de euro pentru cercetare, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţia de dotări cu echipamente şi tehnologii moderne pentru laboratoarele institutului. „Este un proiect care nu presupune co-finanţare din partea universităţii şi va permite investiţii foarte mari în cercetare. Tehnologiile de ultimă generaţie care vor fi achiziţionate pentru laboratoarele noastre ne vor permite să intrăm în competiţii, de la egal la egal, cu mari universităţi europene pentru obţinerea altor finanţări, dar şi pentru a putea colabora în mai multe domenii de cercetare”, a declarat prof. univ dr. Lizica Mihuţ, președintele UAV. „Vreau să felicit echipa care a scris acest proiect, colegii mei care și- au dovedit, încă o dată, capacitatea de muncă, profesionalismul și sunt convinsă că toți împreună vom duce la bun sfârșit proiectul” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Provocarea echipei
Echipa de cercetători are deja o bogată experiență în derularea proiectelor europene, cu cercetări și rezultate recunoscute pe plan național și european. Ceea ce va fi achiziționat în cadrul acestei finanțări va permite modernizarea bazei materiale. „Echipamentele, multe dintre ele unice, în ceea ce privește configurația, în zona de Vest vor permite dezvoltarea activității de cercetare în această parte a țării și vor determina crearea unui pol foarte puternic în ceea ce privește cercetarea științifică. Mă bucur foarte mult că universitatea arădeană a reușit să câștige acest proiect european” a punctat Gheorghe Crișan, din partea MEN. „Ne bucurăm că am câștigat acest proiect. Este un proiect foarte dificil, timpul este destul de scurt pentru implementarea lui dar sunt convinsă că împreună cu echipa de proiect vom reuși să-l ducem la bun sfârșit” a declarat directorul proiectului și directorul Institutului de Cercetare, conf.univ.dr. Cecilia Sârghie. Alături de reprezentanții UAV în momentul lansării proiectului au fost prezenți și reprezentanți ai mediului economic, profesori universitari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!