ARAD. Ziua Independenței Naționale a Ucrainei va fi marcată de către refugiații care s-au stabilit în Arad joi, 24 august. Ziua Independenței este considerată Ziua Națională a Ucrainei.
Sigfried Mayer, co-fondator al Asociației Aradul Civic şi consilier local municipal (USR), ne oferă mai multe detalii: „În data de 24 august, ucrainenii sărbătoresc Ziua Independenţei faţă de Uniunea Sovietică. În anul 1991 au devenit o ţară liberă şi au primit garanţii de securitate chiar din partea Uniunii Sovietice – ulterior Rusia, care este urmaşul de drept al Uniunii Sovietice. Şi acum vedem un lucru foarte grav: exact aceeaşi Uniune Sovietică, respectiv Rusia, şi-a încălcat toate promisiunile şi a început un război nedrept împotriva Ucrainei.
Şi în acest an, pe data de 24 august, ucrainenii din Arad vor sărbători acest eveniment foarte important pentru ei: Ziua Independenţei Naţionale. Acest eveniment va avea loc între orele 17 şi 20, în Piaţa Eroilor, imediat după podul înspre Aradul Nou, pe partea dreaptă. Acolo există un parc unde se ţin de obicei aceste întruniri ale ucrainenilor. Tot acolo există un monument al aşa-zişilor eroi eliberatori sovietici pe care am încercat în mai multe moduri să-l mutăm, dar deocamdată, după cum vedem, stă la locul lui.”
Confom asociațiilor civice, în judeţul Arad sunt peste 600 de ucraineni refugiați din calea războiului dintre Rusia și Ucraina. Mulţi dintre ei sunt aşteptaţi să participe la evenimentul de joi din Piaţa Eroilor din Aradul Nou.
Trimite articolul
XBravo lor! Slava Ukraina!
-
Muta-te la ei nepricopsitule!
-
Muta-te tu la Moscova! 🤮🤮🤮
-
Lasule!!!
-
-
Ne-am săturat de războiul vostru.
-
Si ei de tine. Si noi de tine. Asa ca, gura mica!
-
Si noi. Spune-i cretinului atomic de la Kremlin sa plece naibii in tara lui, ca si asa-i cea mai mare de pe glob si sa ramana acolo cu orcii lui. Si sa plece si din Transnistria, Cecenia, Georgia si din Africa. Si poti merge inapoi in RuZZnacia ta natala si tu cu ocazia asta. Hai pasli
Dobitocilor, dar unde este stegul tarii care va gazduieste pe gratis?! Si va da si mancare, fara a va obliga sa munciti…..
-
Ba rusnacule!!! Le da mancare si gazduire Europa nu noi. Noi nu avem nici pentru ai nostri
-
Marius, daca eu cumpar doua animale si le dau si mancare, poti sale tii la tine in apartament? Sau le dai tu, eu iti dau banii candva. Te bagi? Nu stiu, porci, vite, oi…
-
Daca taceai filozof ramaneai. Oamenii astia-s animale? Omenii astia locuiesc cu tine in apartament si nu ai loc de ei. Ai vorbit si tu aiurea ca sa nu taci.Tipic pentru un trol rusnac
-
-
vorbesti sa nu taci
pupa-i unde gandesc eu
vezi ce fac ei cu minoritatea romana din Bucovina si apoi baună!-
Dar când rușii au bombardat zonele cu etnici români unde ai fost?
-
Te doare pe tine-n….de minoritatea romana. Tu vrei sa doar sa zici ce rau de Ucrainieni
-
-
-
Literalmente e in prima poza.
-
Esti frustst rau de tot !!!
Deci, sa ne intelegem
aceste 600 de suflete, sunt refugiati la noi in tara si oras din cauza razboiului.
puneti-va in pielea lor, noi ce am face?
Ar fi frumos poate sa le fim alaturi, sa ii cunoastem un pic, sa le intelegem suferinta, nu hop tzop imediat ii judecam!
-
Subscriu , subscriu , subscriu !!!
-
zau? mai bine ai fi alaturi de romanii din Bucovina de Nord fost teritoriu romanesc pe care guvernul Ucrainei ii discrimineaza Nu au voie scoli cu limba de predare romana nu au voie slujbe in limba romana in biserici etc etc
Despre astea sa postezi tu sau sa ii ajuti pe acei romani nu pe altii-
Te întreb și pe dumneata: ce ai făcut când rușii i-au bombardat din greu pe etnicii români din Ucraina? Sau atunci nu te interesa subiectul, nu dădea bine la șefii de la Moscova?
-
-
chiar asa ???? Sa mearga la ei sa demonstreze criminalii astia ce traiesc ca boierii in Romania…Matusa mea nu are atita pensie dupa 28 de ani de lucru la spital cit acesti criminali primesc plus bonuri de masa , chirie platita , etc etc
-
Matusa ta are pensia asta mica pentru ca cei ca tine votati aceiasi corupti si hoti de 30 de ani. Nu vreti schimbare in bine in model european, vreti doar saracie si tribalism ca in Rusia, iar atunci va mirati ca o duceti rau.
-
Clar! Pentru ca ei voteaza partidele care inainte de vot le dau un mic si o bere fara sa tina cont ca v-or fi furati dupa aceea ani de zile.
-
-
naziștii ukrani să dispară până cănd vor da drepturi românilor din ukraina.
-
că bine zici
Oamenii simplii au fost și vor fi întotdeauna cei mai năpăstuiți. Indiferent de nație, și de timpul istoric în care trăiesc.
de miliardarii lor cre stau bine in Monte Carlo , Dubai si alte localitati de lux. nu ziceti nimic?
A fost o emisiune la TV reccent in care au fost aratate vilele in care stau, la Monte Carolo multi ucrainieni cu masinile de superlux cu care circula in loc sa mearga si sa isi apere tara.
Mai lasati-ne cu astia Sa mearga in SUA sa ii gazduiasca dl Biden .
Ia vedeti cati bani primeste un parinte roman pt copii sai si cati bani primesc acesti ucrainieni si apoi vorbim
-
Dar de miliardarii rusi care sunt de zeci de ori mai multi, ce parere ai? Miliardari si oligarhi orci sustinatori deschisi ai regimului criminal al cracantului atomic, care a pornit toata tevatura asta cu razboiul. Dar de miliardarii romani care fura si fug in strainatate apoi? Astia nu ti-au furat franzela de la gura?
-
Romanii nu sunt interesati de problemele voastre din familia de rusnaci. Eject acasa si lupta cersetorule.
-
Vorbeste orcul post-sovietic care de-abia ce-a iesit din iurta de unde si-a muls iacii. Lasa-ne ciolovecule, nu mai fa pe romanul ca nu prinde. Esti doar un frustrat mujic.
-
-
Sa mearga la ei acasa ca statul roman iau umplut cu 1,4 miliarde de Euro pina acuma …
Azi am venit de pe Litoral, respectiv Mamaia Nord, care apartine de Navodari.Mii de ucraineni cu super scumpe masini isi duc veacul pe noua Odessa, adica Mamaia Nord( Navodari ). Numai Lexus MCV, BMW MCV, Hyundai, Kia , MCV,Vw MCV, n-am vazut vreun amarastean cu Golf, Opel, sau Dacia.Toti sunt din familii cu barbati in putere (35-45 ani),sotii, soacre sau mame si 3-4 copii prescolari sau scolari.Sunt peste 20000 doar in Mamaia Nord si toti sunt de fite.Noi romanii mergem cu ghiozdanele noastre, Logan, masini din anii 2004-2010, bine sunt si pricopsiti din IF, B, GL, CT,etc cu PORSCHE, diverse SUV-uri proaspete, dar sunt in inferioritate fata de ucraineni.
Am vorbit cu un politist de la frontiera cu Ucraina care a spus ca scorul la politistii lor de frontiera si vamesii din Ucraina ajunge si la 3000 de $ sau euro ca saii la se sa treaca in Romania ca refugiati pe barbatii apti de servciul militar din Ucraina
-
Cred că și dumneata vei face exact la fel în cazul în care România intră în război, vei plăti și vei fugi peste hotare. Este ceea ce fac ce că dumneata, persoane cu gura mare și fără bărbăție. Asta dacă nu te predai inamicului și ne trădezi în primele minute
-
Ologule, degeaba ai barbatie daca o folosesti cu pomohaci 😉 Plus ca, tu la ce minte ai crezi orice. mereu crezi. ahahahaha
-
Slava Rusia
-
Strigau sclavetii orci, pupand fundul cracanatului atomic