Acestora, spune Kiraly, nu le convin prevederile noii legi, pentru că desfiinţează clientelismul şi nepotismul în conducerile universităţilor. „Unul dintre motivele intrării noastre la guvernare a fost promisiunea fermă că vom avea o lege a Educaţiei care să permită dezvoltarea învăţământului în România, în general, nu neapărat în privinţa învăţământului în limba minorităţilor.
Am fost coautori ai Legii Educaţiei, a trecut de Camera Deputaţilor, iar apoi, din motive de neînţeles, s-a împotmolit la Comisia din Senat. Din păcate, atunci când am intrat la guvernare am omis că la unele comisii a rămas majoritatea iniţială”, a declarat Kiraly, reiterând ideea că, dacă nu se rezolvă problema, UDMR va ieşi de la guvernare.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!