Levente Bognar, preşedintele UDMR Arad, a ţinut să menţioneze că după mai multe serii de consultări şi dezbateri, s-a ajuns la desemnarea finală a celor zece candidaţi care vor încerca să adune voturi pentru un fotoliu de parlamentar. „Desemnarea candidaţilor s-a făcut după o procedură stabilită la nivel naţional. Am reuşit să avem proprii noştri candidaţi în toate colegiile din judeţ, astfel că împreună să putem aduna numărul necesar de voturi pentru cel puţin un fotoliu de deputat”, a spus Bognar.
La nivel de municipiu UDMR Arad îi trimite în luptă pe: Toth Csaba – colegiul 1, Szabo Mihai- colegiul 2 şi Farago Peter – colegiul 3. Pentru postul de senator al municipiului se va lupta fostul consilier şi preşedinte UDMR Arad, Cziszter Kalman.
În judeţ împărţirea colegiilor deputaţiale s-a făcut după cum urmează: Biro Zoltan – colegiul 4, Czuth Rozalia – colegiul 5, Şipoş Georg – colegiul 6, Kiraly Andras – colegiul 7. Pentru senatorii, pe lângă Cziszter Kalman, vor mai candida şi doi primari: Hasz Tiberiu – primar comuna Mişca şi Almaşi Vicenţiu – primar Dorobanţi.
Candidaţi peste Carpaţi
Arădenii vor candida şi în alte colegii decât cele din judeţul nostru. Astfel că, în judeţele Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu vor fi prezenţi zece candidaţi arădeni, şapte pentru un post de deputat şi trei pentru senatori. „E important să ne menţinem locul de deputat pe care l-am avut şi în legislatura 2008-2012 prin prezenţa domnului Farago Peter. Sperăm să reuşim să adunăm cât mai multe voturi pentru a ne putea reprzenta comunitatea”, a mai spus Levente Bognar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!