„Există o problemă de funcţionare a coaliţiei, care trebuie rezolvată în coaliţie.Nu suntem din cauza noastră în impas, ci din cauza partenerilor noştri. Ei trebuie să găsească soluţia pentru punerea în aplicare a Legii Educaţiei, însă până când nu vom cunoaşte motivaţia deciziei Curţii Constituţionale nu putem să ne pronunţăm. Vom lua o hotărâre după ce încercările noastre de a menţine majoritatea, conform prevederilor coaliţiei, se vor solda cu un succes sau cu un eşec”.
Cât priveşte declaraţiile conform cărora UDMR preferă anticipatele unei intrări la guvernare cu PSD şi PNL, Kiraly crede că „este o problemă delicată, nu putem să schimbăm partenerii de guvernare după cum bate vântul.Pe de altă parte, susţii un partener atâta timp cât te susţine şi el, cât îşi respectă cuvântul dat. Este o chestiune care ţine de seriozitate”
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!