„Uniunea Europeană își respectă angajamentul luat de a fi aproape de Republica Moldova în criza gazelor și energiei. Miercuri, 15 decembrie, a fost semnat la Bruxelles acordul de finanțare în valoare de 60 de milioane de euro. Programul de suport bugetar completează pachetul UE de redresare economică pentru Republica Moldova în valoare de până la 600 de milioane euro, care urmează a fi implementat în următorii trei ani. Trebuie spus că cele 60 de milioane de euro vin în sprijinul Planului naţional de acţiuni privind criza energetică, scopul principal fiind atenuarea impactului socio-economic ca urmare a creşterii prețurilor la gazele naturale. În ultimele luni, Federația Rusă a amenințat în repetate rânduri Republica Moldova, iar Uniunea Europeană s-a dovedit a fi alături de partenerii și vecinii noștri. Acordul de finanțare semnat la Bruxelles arată, încă o dată, că Uniunea Europeană este partenerul de încredere pentru Republica Moldova”, a declarat Gheorghe Falcă.
Documentul a fost semnat de Olivér Várhelyi, comisar european pentru vecinătate şi extindere, şi de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Nicu Popescu, în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.
Trimite articolul
XVa jucați cu focul, cu rușii, se enervează și dau ei ajutor și lor și noua. Dl Falca, na interesează orașul Arad care a ajuns ca un sătuc neîngrijit. La sfârșit de an a-și vrea sa pun tați ce a-ți făcuți pt Arad anul asta! Ce fonduri, ce facem cu pasajul din capătul centurii la ieșire spre Deva? De ce stadionul nu are “gazon ” și încă o grămadă de lucruri…
Acest falcă este prost informat.Rusia nu a amenințat republica moldova,i-a cerut doar să își plătească datoriile.Si ce politica e asta? împrumutăm Moldova să își plătească datoriile.