Odată cu începerea furnizării energiei termice, consumatorii din sistem centralizat trebuie să aibă în vedere reglementările privind repartizarea costurilor cu încălzirea în cadrul unui condominiu. În acest sens, Legea nr. 230/2007, art. 52 precizează: „ Cheltuielile cu consumurile comune de energie termică din spaţiile aflate în proprietate comună, şi anume casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, subsol, holuri şi altele asemenea, se repartizează proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar, astfel cum aceasta este înscrisă în actul de proprietate sau cum a fost recalculată conform prevederilor prezentelor norme metodologice.”
Hotărâri în unanimitate
În toate cazurile, toşi proprietarii sunt obligaţi, să plătească costurile cu energia termică pentru suprafeţele echivalente termic, aflate în proprietate comună indiviză, indiferent de sursa de încălzire din apartamentul individual. Un aspect important este că hotărârile adunării generale a asociaţiilor de proprietari, care nu sunt luate în unanimitate, trebuie să ţină cont de reglementările în vigoare, astfel ca proprietarii să nu ajungă în situaţia de a le contesta în instanţă, conform articolului 26 din Legea 230/2007.
„Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia”, a declarat Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!