Au semnat un act care ar trebui să ofere o imagine mai clară a celor care stau la bloc. Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad şi Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative Arad au semnat un protocol de colaborare în vederea realizării sarcinilor comune pe linie de evidenţă a persoanelor.
„Protocolul de colaborare vine în sprijinul asociaţiilor de proprietari prin identificarea soluţiilor de punere în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor pentru cazurile depistate prin responsabilii cărtilor de imobil. Este vorba de prevenirea situaţiilor de cazare a persoanelor fără a fi înscrise în cartea de imobil conform H.G. 1375/04.10.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa, şi actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi instruirea şi îndrumarea responsabililor cu cartea de imobil în vederea întocmirii şi actualizării acestora”, se arată în comunicatul remis de ULAL Arad.
De ce s-a semnat mai exact acest protocol? Pentru că, în viziunea ULAL Arad, „în ultimul timp asociaţiile de proprietari se confruntă cu o fluctuaţie de persoane în imobile”.
„Potrivit H.G. 1588/2007 privind Normele de aplicare a Legii 230/2007 de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, persoanele care locuiesc minim 15 zile trebuie să fie înscrise în cartea de imobil şi să participe la plata cheltuielilor comune aferente numărului de persoane”, spune Dorina Lupşe, preşedintele Uniunii Locale a Asociatiilor Locative Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!