Pe lângă poluarea produsă, uleiul emană şi un miros neplăcut. „Pe lângă ulei, în gurile de scurgere ale canalizării pluviale au ajuns resturi de mâncare şi ambalaje, care colmatează rigolele, împiedicând preluarea apei de ploaie”, mai spun cei de la USR Arad. Unul dintre arădenii care locuiesc în acea zonă este Ion Stan, vicepreşedinte al USR Arad, acesta declarând: „Locuiesc în apropiere şi, împreună cu vecinii, am observat petele de ulei de pe carosabil, din apropierea rigolelor, dar şi mirosul emanat. Folosirea rigolelor pentru a arunca uleiul uzat este ilegală şi reprezintă un act de poluare voluntară, pentru care am sesizat organele de control abilitate. Organizarea de evenimente în Arad lasă de dorit, de la ocuparea în exces a zonelor verzi din parcuri şi pieţe, până la distrugerea copacilor în care se bat cuie sau la poluarea canalizării. Este necesară o anchetă care să stabilească cine se face vinovat şi să fie aplicate sancţiunile legale, pentru ca asemenea fapte să nu se mai repete”.
Ulei în canalizare. A fost sesizată Garda de Mediu
Ulei în canalizare. A fost sesizată Garda de Mediu
USR Arad a sesizat Garda de Mediu, după ce mai mulţi locuitori din zona Pieţei Avram Iancu au reclamat faptul că agenţii economici care au gătit la Oktober BierFest au deversat ulei de gătit ars în canalizarea municipiului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Citiți principiile noastre de moderare aici!