Odiseea celor 89 de directori de şcoli numiţi prin detaşare pare să se apropie de final. Trei runde ale şedinţelor de consiliu de administraţie la IŞJ s-au finalizat, în unele cazuri, tot cu alte nume propuse pentru funcţia respectivă.
În ordinea întâmplărilor
Prima izbucnire în presă a fost la numirea prin detaşare, în cadrul şedinţei din 28 august a C.A. al IŞJ, a directorilor în 89 de instituţii de învăţământ preuniversitar. Eugenia Groşan, inspector şcolar general la aceea vreme, a fost acuzată că a făcut numirile exclusiv pe criterii politice şi nu pe cele de competenţă şi fără a ţine cont de alte propuneri. A urmat ordinul Ecaterinei Andronescu prin care directorii de şcoli şi grădiniţe erau numiţi la ordin de către MECI pe baza propunerilor de la IŞJ. Alte nume, alte schimbări într-o altă şedinţă. Cea din 17 septembrie, la care a participat şi prefectul, unde cu scandalul de rigoare s-au votat, prin vot secret, directorii. Ministrul Andronescu a demisionat, i-a luat locul prim-ministrul (de atunci) Emil Boc care a anulat ordinul. Pe plan local, Eugenia Groşan, a demisionat şi i-a luat locul Mirela Aldescu, unul dintre adjuncţi.
Ultimele nominalizări
Pe 13 octombrie, o nouă şedinţă de consiliu la IŞJ, unde s-a discutat, din nou, aceeaşi temă. Degringolada numirilor pare a se apropia de final. Mirela Aldescu a precizat „În urma raportului Comisiei de Control a Instituţiei Prefectului care solicită repararea acestor greşeli, s-a convocat C.A. al IŞJ şi s-au pus în discuţie propunerile de numire, inclusiv în acele cazuri în care au fost mai multe propuneri. În această situaţie s-a respectat procedura de vot secret.”
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!