De la orele 18.00 în sala Teatrului de Marionete – Teatrul KOSZTOLÁNYI DEZSŐ / TRUPA URBÁN ANDRÁS (Subotica, Serbia) prezintă BÉRES MÁRTA – ONE-GIRL SHOW în regia lui András Urbán. Spectacolul solo al splendidei actriţe din Subotica, Serbia, ne prezintă secvenţe, ca dintr-un mozaic, din viaţa ei. O călătorie extravagantă pe terenul exagerării şi al realităţii.
De la orele 19.30, se revine pe scena teatrului „Ioan Slavici” unde Naţionalul din Cluj vine cu „Insula” un spectacol – concert de Ada Milea. „Insula” muzicală a Adei Milea aduce pe scena Naţionalului clujean povestea lui Robinson, cel al lui Gellu Naum, un Robinson singur pe o insulă pustie dar plină de oameni.
Joaca serioasă din piesa de teatru cu acelaşi nume a poetului şi dramaturgului suprarealist român Gellu Naum este un puzzle de întâlniri şi situaţii cu personaje exotice, precum o sirenă, un pirat, un beduin, dar şi cu numeroşi membri ai familiei pierdute a lui Robinson. Ada Milea construieşte, astfel, un concert al singurătăţilor aduse împreună de Gellu Naum, aducând împreună, la rândul ei, vocile şi prezenţa actorilor Teatrului Naţional din Cluj, într-un concert 100% teatral.
După o mică pauză spectatorii sunt poftiţi, de la orele 21.30, în sala Studio unde se joacă „Micul Prinţ” al Teatrului „Odeon” din Bucureşti.
Ion Creangă în ultima seară de marionete
De la orele 11.00, se va juca „Capra cu trei iezi” a teatrului Ţăndărică din Bucureşti. O poveste românească foarte cunoscută, ce vorbeşte despre relaţia dintre părinţi şi copii, despre ce păţesc copiii care nu-şi ascultă părinţii. Ei au fost iertaţi, iar răul pedepsit, pentru că în poveştile de la ŢĂNDĂRICĂ se face mereu dreptate!
Citiți principiile noastre de moderare aici!