Va fi gata pe 25 mai. Acesta este anunţul făcut ieri de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în conferinţa de presă intermediară aferentă proiectului de modernizare a Parcului Pădurice, realizat pe fonduri europene.
Potrivit primarului, modernizarea va fi gata în 25 mai, moment în care se va face recepţia tehnică a lucrărilor, la o dată ulterioară urmând a avea loc inaugurarea oficială a obiectivului.
Reprezentantul consultantului a precizat faptul că lucrările care mai trebuie executate sunt finalizarea gradenelor, finalizarea spaţiului tehnic pentru legăturile cu fântâna arteziană, montarea fântânii arteziene şi plantarea de arbori, arbuşti şi gazon.
Au fost finalizate până acum sistemul de irigaţii al parcului, instalaţia de irigat, stâlpii de iluminat, montarea mobilierului urban. Astăzi sau mâine va sosi, din străinătate, şi fântâna arteziană care va fi funcţională în mijlocul lacului, potrivit reprezentanţilor Primăriei, până la inaugurarea lucrării.
„În 25 mai vom face recepţia tehnică a lucrărilor, după care vom finaliza programul dedicat inaugurării acestui parc. Ne gândim la un concert simfonic pe ale cărui acorduri să pornim fântâna arteziană, care să execute mişcări de apă pe ritmul muzicii”, a precizat Falcă.
Se mai are în vedere aducerea a 5 – 8 bărci de dimensiuni mai mici cu care arădenii se vor putea plimba pe lac.
Valoarea lucrărilor
Proiectul „Reamenajare zonă de agrement Pădurice” face parte din cele 6 proiecte cuprinse în planul integrat finanţate prin POR. Constructorul este Asocierea SC Porr Construct SRL – SC Universul Verde SRL – SC Electroconstruct SRL, iar prestatorul serviciilor de dirigenţie de şantier SC Building Olm SRL.
Valoarea proiectului, care a început în luna august 2011 şi care are termen de finalizare data de 25 mai 2012, este de 9.365.715 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile 7.318.153 lei.
„Pregătim o inauguare cu muzică simfonică, pe pontoane de apă” – Gheorghe Falcă
Citiți principiile noastre de moderare aici!