Organizată în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar și Dino Parc Râșnov, singurul parc tematic cu dinozauri din România și cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, expoziția este unul dintre cele mai de succes demersuri expoziționale și educaționale ale muzeului arădean. Deschisă pe 4 octombrie, la secția de științe ale naturii din Palatul Cultural, intrarea dintre Parcul Copiilor, expoziția a adus la muzeu în jur de 20 de mii de preșcolari și elevi ai școlilor din municipiu, județ și nu numai.
„Am organizat la muzeu această spectaculoasă expoziție, o premieră pentru Arad, pentru a diversifica programul cultural pentru public și mai ales pentru tineri. Ne dorim să avem un muzeu viu în Arad, unde publicul tânăr, atât din municipiu, cât și din județ, să fie prezent la toate acțiunile noastre muzeale”, spune Bogdan Blaga, managerul interimar al Complexului Muzeal Arad.
Expoziția-eveniment va putea fi vizitată de către curioși până duminica viitoare, 8 decembrie. Secția Științele Naturii poate fi vizitată zilnic între orele 9 și 17, cu excepția zilei de luni, când muzeul este închis. Intrarea pentru copii este liberă, studenții și pensionarii plătind doi lei pentru accesul la expoziție, iar adulții patru lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!