Stăm prost la capitolul salarii. Mai prost
decât toţi cei din regiune. Ultimele date
statistice arată că salariaţii
arădeni câştigă în medie cei
mai puţin bani din regiunea de vest.
Timişorenii ne-au luat de mult faţa la acest
capitol, în judeţul vecin fiind cei mai bine
plătiţi angajaţi. Potrivit
Direcţiei Judeţene de Statistică,
salariaţii de aici au câştigat,
în medie, 1.285 de lei (reprezentând
salariul mediu brut).
După ei, vin angajaţii hunedoreni, cu o medie
a salarizării de 1.202 lei pe lună, iar pe
locul trei cei din Casaş Severin, care
câştigă în medie undeva pe la
1.158 lei pe lună. Cele mai mici salarii din
regiune le au arădenii care, conform datelor
oficiale, au plecat acasă, tot în medie, cu
doar 1.112 lei pe lună.
În pofida crizei, statistica vorbeşte de o
creştere a numărului de angajaţi, la
nivel de regiune, în luna ianuarie faţă
de luna similară a anului trecut, cei mai
mulţi dintre salariaţi provenind, desigur,
din Timiş (mai bine de 40% din total).
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!