A cincea săptămână de concerte în Parcul Mihai Eminescu vine cu două seri speciale. „4 for Tango” și „Seară Argentiniană” sunt concertele pregătite pentru 11 și 12 august, de Filarmonica Arad. Vineri, 11 august, de la ora 20, pe scena din fața băncuțelor vor urca Tiberiu Mișcovici – vioară, Gavril Cenădan – violă, Floriana Cenădan – vioară și Cristina Ungurean – violoncel. Cei patru vor aduce în fața publicului o selecție cu cele mai cunoscute și frumoase tango-uri compuse
Sâmbătă, 12 august, tot de la ora 20, în fața publicului de la băncuțe vor ajunge pianistul Mariano Castro și contrabasista Florentina Ciornei, care vor aduce spiritul argentinian în fața publicului alături de Analia Selis. „Vin împreună cu pianistul argentinian Mariano Castro și cu contrabasista Florentina Ciornei. Doi muzicieni cu care împart de mult timp muzica pe care iubesc cu tot sufletul meu și pe care o am in sânge: tango”, spune Analia Selis, muziciană originară din Argentina, stabilită în România în urmă cu 20 de ani.
Intrarea la evenimente este gratuită, iar în cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea concertelor în aer liber, acestea vor fi mutate în sala de concerte a Filarmonicii Arad, intrarea rămânând gratuită.
Programul „La Băncuțe” de anul acesta a cuprins 11 concerte pregătite de Filarmonica Arad și invitați din mai multe țări, desfășurate între 14 iulie și 12 august.
Despre „băncuțele” de anul acesta, Lari Muntean, managerul Filarmonicii Arad, spune că „este unul dintre cele mai de succes programe ale Filarmonicii Arad, exceptând, desigur, stagiunea minimală. Din discuțiile pe care le-am avut cu mai mulți colegi din țară, fenomenul este similar, și anume: publicul reacționează foarte bine la aceste ieșiri dintre zidurile instituției. Am văzut mulți oameni noi La Băncuțe, alții decât publicul nostru fidel, arădeni pe care sper că i-am convins că Filarmonica face treabă foarte bună și concertele noastre merită atenția lor. La fiecare concert publicul s-a numărat în sute de persoane; unii au stat pe iarbă direct, alții și-au adus scaune pliabile de-acasă, iar alții au stat pur și simplu în picioare”.
Anul acesta, „La Băncuțe” a ajuns la un alt nivel, aducând invitați din țară și din străinătate. „Datorită finanțării de care am beneficiat în acest an, am reușit să aducem invitați care au cântat alternativ cu formațiile Filarmonicii, ceea ce ne-a permis să abordăm diferite genuri și stiluri muzicale: de la jazz, gospel, Strauss, muzică latino, până la muzică americană, organizate în diferite ansambluri. Consider că am realizat un melanj deloc eterogen, nici prea facil, dar nici inaccesibil. Obiectivul nostru a fost acela de a ne adresa unui public nou, nu neapărat obișnuit cu muzica clasică. Prin acest mini-festival vrem să le arătăm arădenilor că suntem implicați în viața orașului și suntem intenționali în a păstra un nivel ridicat al vieții culturale arădene. Mulțumim încă odată CLM și Primăriei Arad care susțin financiar Filarmonica și implicit La Băncuțe. Mulțumim însă în primul rând publicului minunat care, prin prezența lor, ne încurajează să mergem mai departe”, transmite managerul Filarmonicii.
Trimite articolul
XSa speram ca nu e ultimul weekend a acestui minunat eveniment muzical desfasurat “La bancute”.