Filmul a fost difuzat pentru prima oară, la Arad, în cadrul Zilei Filmului Românesc, de la Cinema City Atrium, în prezența a zeci de spectatori. După cum se anunțase de câteva zile, la eveniment au fost prezenți actorii principali, o parte din echipa și regizorul Ovidiu Georgescu. Aceștia au discutat cu cei care au participat la vizionarea filmului, au răspuns la întrebările curioșilor și au povestit despre ideea filmului. “Am aflat, spre bucuria noastră, că filmul Ultimul Zburător a fost selecționat pentru a participa la Festivalul Internațional de Film Fantasy de la Bruxelles, care este un important eveniment pentru filmele de acest gen” – a declarat Ovidiu Georgescu.
Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Bruxelles este unul dintre cele mai importante festivaluri de filme fantasy din Europa, cu o tradiție de peste 30 de ani (prima ediție a avut loc in 1983). În fiecare an, la acest festival se strâng peste 60.000 de fani ai genului fantasy, din toate colțurile Europei. De asemena, personalități importante din lumea filmului au participat, de-a lungul anilor, la acest festival, printre care: Peter Jackson, Jude law, Luc Besson, Danny Boyle, Neil Jordan sau Terry Gilliam.
Despre Ultimul Zburător
“Ultimul Zburător” este un film independent, realizat în totalitate din finanțare privată, produs de Asociația Culturală “Promissum” și distribuit în cinematografele din România de InterComFilm Distribution. Toți cei implicați în realizarea acestui film au fost fascinați de povestea lui: un mit clasic al culturii române, mitul Zburătorului, spus sub forma unui basm modern.
Filmul este o poveste de iubire care transcede timpul și spatiul, prezentând o lume fascinantă, de mult uitată de o societate atât de cufundată în intunericul materialismului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!