ARAD.„Ulysses, 732. Romanul romanului” de Mircea Mihăieş, cartea lansată săptămâna trecută la Arad cu ocazia aniversării Librăriei Corina, este în topul preferinţelor cititorilor şi cumpărătorilor de carte din ţară. Cel puţin aşa vorbesc statisticile puse la dispoziţie de editor.
Despre ce este vorba? Despre preocuparea lui Mircea Mihăieş pentru „Ulise” de James Joyce, considerat de unii cel mai important roman din literatura de limbă engleză a secolului XX, o preocupare care nu este una foarte recentă. Subiectul a fost, de pildă, printre altele, tema conferinţei susţinute în cadrul ediţiei 2016 a Festivalului de Ştiinţe Umaniste, tot de la Arad, de acelaşi Mihăieş, dar s-a dovedit şi o muncă de cercetare întinsă pe o perioadă de cel puţin trei ani.
Cartea a fost lansată şi în municipiu iar Adriana Babeţi, prima cititoare a manuscrisului lui Mircea Mihăieş, spunea la lansarea din 2 decembrie de la Librăria Corina, despre roman următoarele: „Am început să citesc «Ulysses, 732. Romanul romanului» cu vrăjmăşie, pentru că exista o astfel de convenţie între noi. Am crezut la început că va fi un chin, pentru că nici cartea lui James Joyce nu s-a aflat vreodată printre preferatele mele. Curând ceea ce credeam a fi un chin s-a transformat într-o încântare, într-o plăcere intelectuală pură. Am recitit cu această ocazie «Ulise», şi recomand cititorilor să facă acelaşi lucru, să citească cele două cărţi în paralel”.
Reducere de 25%
„Ulysses, 732. Romanul romanului” apărut la editura Polirom s-a aflat în topul vânzărilor la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus de la Bucureşti. Volumul se găseşte la Librăria Corina şi este inclus în campania organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani beneficiind de 25% reducere din preţul de vânzare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!