MACEA. Viața la sat poate fi și foarte amuzantă, umorul de la țară este special, iar oamenii trec mai ușor peste probleme atunci când fac haz de necaz. O dovește un festival unic, care se desfășoară de 40 de ani în județul Arad, în comuna Macea, și este dedicat umorului sătesc. Și pentru că umorul merge bine cu caricatura, tot acolo are loc și Salonul Internațional de Caricatură semnat de caricaturistul de renume mondial Ștefan Popa Popa’s. Sâmbătă şi duminică, Macea a fost capitala umorului din România. Festivalul Gura Satului a ajuns la ediţia cu numărul 20, fiind găzduit de comuna arădeană la fiecare doi ani. Evenimentul a fost deschis de vernisajul Salonului Internațional de Caricatură semnat de caricaturistul de renume mondial Ștefan Popa Popa’s.
De asemenea, au fost vernisate alte două expoziții: una de caricatură, semnată de Augusta Tigia Tăbăcar, în vârstă de 12 ani, din Timișoara, și cealaltă de artă nai, semnată de Gheorghe Cazan din Macea. În cadrul acestei ediţii, un localnic, Ioan Alexandru Ardelean, a lansat o carte care cuprinde istoria festivalului de la Macea.
Invitatul special al acestei ediţii a fost apreciatul actor Alexandru Pop, cunoscut ca Văru’ Săndel.
Maestrul Valetin Silvestru spunea despre Festivalul Gura Satului de la Macea că este „primul de acest gen din țară, din Europa și s-ar putea chiar din lume”.
Festivalul s-a încheiat cu o serie de concerte de muzică populară.
FOTO: V.O.
Trimite articolul
XCe le or fi dat sa mance ca paradaicile le or gatat