Ama Dablam este localizat în munţii din Himalaya (Nepal) şi este situat la 27 grade latitudine nordică şi 86 grade latitudine estică. Este înconjurat de mai multe vârfuri de 8.000 de metri (Everest, Makalu, Lhotse, etc) şi oferă o panoramă deosebită. Vârful, cu altitudinea de 6.856 m, este caracterizat ca fiind unul din cele mai impunătoare şi frumoase vârfuri din lume.
Care este scopul expediției?
Cei doi alpinișit care vor escalada acest vârf în luna octombrie au plecat de la premisa că într-o oră de mers pe munte, organismul nostru arde 1.500 de calorii, iar oamenii care urcă frecvent pe munte sunt mai optimiști, energici și veseli. Astfel, prin organizarea expediţiei, cei doi alpinişti doresc să fie un exemplu pozitiv pentru alţi tineri, dar mai ales să promoveze mersul pe munte. Vorbim de o activitate care reuşeşte să trezească în sufletul oricui admiraţia şi iubirea faţă de natură, precum şi motivarea adolescenţilor spre activităţi sanogene, în vederea dezvoltării unor comportamente sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere emoţional şi cognitiv.
Experiența celor doi alpiniști
În urma experienţei acumulate prin masivele muntoase din Europa (Munţii Carpaţi, Alpi, Alpii Italiei şi Alpii Bernezi), cât şi pe alte continente (Munţii Anzi) echipa de alpinişti, urmează să pornească în această expediţie, având ca şi scop parcurgerea traseului sud-estic de pe vârful Ama Dablam.
În afară de pasiunea pentru alpinism, cei doi sunt şi membri ai Asociaţiei Speologie Speowest Arad şi au desfăşurat activităţi de voluntariat în cadrul Formaţiei Salvamont din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!